Enter your keyword

Fundația Rafael, văzută prin ochii beneficiarilor

Fundația Rafael, văzută prin ochii beneficiarilor

Fundația Rafael, văzută prin ochii beneficiarilor

De aproape 13 ani, Fundația Rafael este ca o a doua casă, o mare familie călduroasă și primitoare pentru persoanele cu dizabilități din Codlea, Brașov și împrejurimi, oferindu-le cu drag, pasiune, devotament și rabdare infintă, terapii adaptate nevoilor fiecăruia, printre acestea numărându-se: Terapie ocupațională, Kinetoterapie și masaj terapeutic, Logopedie și activității de socializare.

Datorită generozității, perseverenței și profesionalismului specialiștilor cu inimă de Rafael, beneficiarii acesteia au avut șansa să iasă din mediul lor de confort, din sânul familiei, au cunoscut oameni noi care în timp le-au devenit prieteni, având multe subiecte în comun, au învățat să interecționeze cu alți oameni și mai ales au avut parte de primul loc de muncă, asta pentru că specialiștii fundației consideră că: Cel mai mare ajutor pe care îl poți oferi unei persoane, este să îi dai un loc de muncă.

În cadrul Atelierului Rafael, opt persoane cu dizabilități lucrează, ținându-se cont de abilitățile și dorințele lor. Au învățat astfel ce înseamnă să fii angajat, să ai responsabilități și mai ales să ai un venit. Toate aceste elemente sunt importante, esențiale și dau contur unei vieți împlinite și independente. De asemenea, și în cadrul Centrului de zi, persoanele cu dizabilități au fost integrate și valorizate. După ce am lucrat cinci ani în cadrul Atelierului Rafael, deși sunt o persoană cu dizabilități fizice, de luna aceasta lucrez ca: Asistent comunicare și relații publice; am parte de un program flexibil și deci, o adaptare mai ușoară la noua situație. Am astfel marea șansă să lucrez în domeniul pentru care m-am pregătit în facultate, să fac ce îmi place, lucrând din pasiune, să cresc și să mă dezvolt profesional, și asta e tot ce contează. Specialiștii Fundației Rafael mi-au deschis o ușă atunci când totul părea pierdut și fără speranță și pentru asta le voi fi mereu recunoscătoare. În cadrul Fundației Rafael m-am descoperit pe mine însămi, am aflat cu uimire că am anumite abilități și puteri nebănuite, am devenit mai independentă și am învățat că perseverând îți poți depăși limitele, dărămând bariere și prejudecăți adânc înrădăcinate în mentalul colectiv. Cu fiecare nu poți sau descurajare venită din partea societății mi-am demonstrat de fapt că sunt mai puternică decât am crezut vreodată și că prin voință și perseverență pot escalada propriul Everest. Toate aceste sentimente, așteptări și realizări inedite le-am trăit la intensitate maximă ca beneficiar al Fundației Rafael.

Mersul la fundație este ca o gură de aer proaspăt pentru toți beneficiarii, o șansă de a ne deconecta de la grijile de zi cu zi, de a ne îngriji de aspectul fizic și (de ce nu?) un moment de respiro pentru părinți și familiile beneficiarilor. Viața persoanelor cu dizabilități este plină de provocări, sunt momente în care părinții obosesc și cu greu te mai pot susține sau duce la terapia care de obicei este foarte costisitoare și greu de accesat. Aici intervin specialiștii fundației, arătându-ți că viața trebuie să continue, trebuie să lupți neobosit, cu speranță, optimism și zâmbetul pe buze.

Mărturia beneficiarilor este extrem de sinceră și spune multe:

  „îmi place foarte mult la Fundația Rafael pentru că pot să am prieteni și să mă bucur de orice moment din viața mea și să lupt pentru ceea ce cred în viața mea. E foarte deosebit și extrordinar‟.

„Mă relaxez enorm când fac mărgele‟.

„Îmi place mult să desenez, să pictez, să colorez și să dansez‟.

Contribuția specialiștilor este foarte importantă și de neprețuit și fără ei viața noastră nu ar mai fi la fel.

Fundația Rafael demonstrează faptul că prin altruism, dăruire, răbdare și devotament poți face lucruri impresionante, care să dăinuie peste timp și să conteze. De asemenea, este locul încărcat cu iubire în care persoanele cu dizibilități se simt în largul lor, se pot exprima liber și cel mai important se simt acceptați, valorizați și iubiți. Și-au găsit menirea și drumul pe care trebuie să meargă pentru a avea o viață împlinită, fericită și plină de sens.

Autorul articolului: Iulia Dănilă

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share