Maratonul Montan Rafael, powered by Supramax Articulații

ediția a IX-a, 7 octombrie 2023

Bine ai (re)venit!

Hei! În 7 octombrie se vor împlini 8 ani de existență a Maratonului Montan Rafael și te invităm să petrecem împreună! Daaa, e de necrezut cât de repede a trecut timpul de la ediția I, când pășeam timid, dar plini de încredere, pe tărâmul extraordinar de frumos al competițiilor caritabile de alergare montană. Slavă Domnului, am avut, avem și vom avea mereu aproape sponsori cu suflete generoase, alergători extraordinar de inimoși, donatori cu drag de semeni, voluntari entuziaști, colaboratori săritori și o motivație care ne dă putere să muntăm munții, dar nouă ne place să-i lăsăm acolo și să facem altceva cu ea, respectiv să facem tot ce putem pentru copilașii și adulții cu dizabilități, să le oferim acces gratuit la terapii și la programe de dezvoltare și să ne bucurăm de fiecare pas pe care îl fac.

Nu întâmplător TU ești aici și citești cu interes aceste rânduri. Dacă ai fost la edițiile trecute, revii ca la niște prieteni cărora le este dor de tine și ca la unul dintre locurile în care te-ai simțit minunat făcând fapta cea bună și participând la emulația altruismului. Dacă e prima dată când participi, înseamnă că a ajuns la tine unda bucuriei de a avea inimă de Rafael. Oricum ar fi, suntem fericiți să te avem aproape.

Descrierea competiției

Pasul 1: Alege o cursă potrivită pentru tine!

Crosul familiilor are o lungime de 2 km, cu startul la ora 9.45,  pe traseul: Maial-drum forestier-coborâre prin fundul Maialului, timp limită o jumătate de oră. Se pot înscrie într-o echipă maximum 4 persoane din aceeași familie, minimum un părinte (dacă sunt doi adulți, măcar unul să fie părintele copiilor/copilului) și minimum un minor. Vârsta minimă este decisă de părinți. Aceștia își vor asuma integral răspunderea pentru participarea lor și a minorilor la cursă. Traseul pornește cu o ușoară coborâre până la Biserică, apoi urcă ceva mai intens spre stânga, un pic pe deal și apoi prin pădure, până la drumul forestier. Pe drum se mai urcă vreo 200 m și apoi se coboară ușor, după care se coboară pe potecă (bandă albastră) spre Maial și spre linia de finiș.

Crosul de 5 km are startul la ora 10.45 și se aleargă pe traseul: Maial-Deal Belvedere (la Brazi) – intersecție – Pianu’ Ursului – Maial, maximum o oră. Alergătorii vor pleca din Maial, vor coborî ușor pe lângă Biserică, vor merge pe câteva străduțe asfaltate vreo 500 de m, apoi vor urca dealul destul de aspru, până la pădure. Vor fi, însă, răsplătiți cu o priveliște extraordinar de frumoasă, pentru că de sus se văd orașele Codlea, Brașov, Ghimbav și alte localități din împrejurimi, ca și munții Bucegi, Postăvaru’, Piatra Craiului, Tâmpa. Vor mai urca apoi un pic prin pădure, după care vor coborî pe la Pianu’ Ursului, pe poteca marcată cu bandă albastră, până în Maial.

Crosul de 1o km are startul la ora 11.15, pe traseul Maial-Deal Belvedere (la Brazi) – Lacul 2 – întoarcere pe drumul vechi, forestier al ștrandului-Pianul Ursului-Maial, diferență de nivel 450 m, timp limită 2 ore. Sportivii vor coborî ușor pe lângă Biserică, vor alerga pe câteva străduțe asfaltate, după care vor urca pieptiș dealul, până la pădure, de unde vor avea parte de o priveliște minunată, putând admira de sus Brașovul, Codlea, Ghimbavul, alte localități din împrejurimi și munții care străjuiesc zona. Vor alerga apoi prin pădure, până la Lacul 2, pe un tărâm extraordinar de frumos și se vor întoarce pe drumul vechi al Ștrandului, urcând ușor, apoi vor intra pe potecă și vor coborî pe la Pianu’ Ursului, până în Maial.

Semimaratonul, cu startul la ora 10.00, se desfășoară traseul: Maial – Dealul Belvedere (la Brazi) – Lacul 2-Carieră- Intersecție semimaraton/maraton, Holbav – Cetatea Neagră – Poiana lui Sulică – coborâre pe triunghi galben până în fundul Maialului -Maial, timp limită 4 ore. La fel ca celelalte curse individuale, pornește cu o ușoară coborâre spre Biserică, apoi se aleargă un pic pe asfalt (vreo 500 de m), se va urca destul de aspru până la pădure, priveliștea fiind, însă, o recompensă extraordinar de frumoasă. După Lacul 2 vor urca în mod susținut și constant până la  despărțirea de traseul maratonului (în Holbav), apoi se aleargă în jurul Măgurii până la urcarea spre Cetatea Neagră. De la Cetate se coboară pe la Poiana lui Sulică, apoi pe traseul triunghi galben, până în fundul Maialului și apoi în Maial.

Maratonul are startul la ora 9 și se aleargă pe traseul: Maial – Deal Belvedere (la Brazi) – Lacul 2 – Carieră – La Vasile (Holbav) – Gater (Holbav) – La Dan (Holbav) – La Cruce (Holbav) – Carieră Holbav – Cetatea Neagră (punct roșu) – Vf. Măgura (1292 m) – serpentine (triunghi roșu)- coborâre spre fundul Maialului – Maial, timp limită 6 ore până la km 35 (înaintea urcării spre Cetate și spre Vf. Măgura), diferență de nivel aproximativă: 2100 m. Se pornește ușor pe lângă Biserică, apoi alergătorii vor avea parte de un urcuș până la brazi și vor alerga după aceea plăcut până la Lacul 2. De la lac se va urca în continuu și uneori aspru pe lângă carieră, până în Holbav. De la Vasile se vor urca și coborî dealuri pe la gater, cabana lui Dan, la Cruce, apoi se va alerga pe drumul forestier pe lângă cariera din Holbav, până sub munte, de unde se va urca spre Cetatea Neagră și spre vârf. Înainte de urcare va fi unul dintre punctele de control, unde vor fi opriți cei care ajung după 6 ore (la km 35), pentru că nu vor avea timp să ajungă la finiș până la înserare. De pe Vf. Măgura (1292 m) se va coborî pe serpentine, apoi pe potecă, spre fundul Maialului și apoi se va ajunge la finiș, în Maial.

Pasul 2: Citește regulamentul competiției!

Acest concurs are regulamentul lui. Nu este cu mult diferit de al altor competiții asemănătoare, dar este necesar, căci el creează un cadrul normativ care ne ajută să dăm consistență și coerență evenimentului. Tot în regulament găsești o serie de informații utile. Treci la pasul 3 doar dacă ești hotărât să respecți prevederile regulamentului! 

Pasul 3: Completează formularul de înscriere de pe acest site!

Dacă vei căuta mai jos, vei vedea că există un formular de înscriere. Te rugăm să-l completezi, pentru că prin intermediul lui ne oferi informații utile bunei organizări a evenimentului, astfel încât tu și ceilalți oaspeți ai noștri să vă simțiți minunat. Noi ne angajăm să utilizăm aceste informații doar în acest scop. Prin completarea formularului și trimiterea lui, ești de acord să respecți regulamentul și îți asumi responsabilitatea pentru participarea la concurs. Imediat după trimiterea formularului vei primi un email care va conține un link care îți va permite să îți faci o pagină de galantom. De asemenea, vei apărea pe tabelul celor înscriși la competiție, deocamdată nevalidat.

Pasul 4: Creează-ți o pagină de galantom!

De ce pagină de galantom? Pentru că evenimentul numit Maratonul Montan Rafael este unul caritabil. Nu se plătește o contribuție propriu-zis, dar fiecare participant este invitat să strângă fonduri pe o astfel de pagină. Nu este greu deloc. Desigur, dacă ai nevoie de sprijin pentru asta, noi te putem asista și în 3 minute ai pagina. Dacă nu dorești să apari pe o pagină Galantom sau pe facebook, există și varianta scurtă a unei donații personale, dar vom mai discuta despre asta.

Pasul 5: Începe să strângi fonduri pe pagina ta de galantom!

Imediat după crearea paginii de galantom vei putea începe să strângi fonduri pentru cauza Rafael. Această cauză este, precum deja știi, creșterea calității vieții copiilor și adulților cu dizabilități prin asigurarea accesului gratuit la terapii, programe de dezvoltare, consiliere, activități de socializare etc. Pentru a strânge fonduri, poți utiliza rețelele de socializare sau orice alt mijloc prin care să faci publică inițiativa ta, astfel încât prietenii, cunoscuții sau chiar și cei care nu te cunosc, dar admiră gestul tău, să poată dona. Bănuții vor intra, prin intermediul Galantom, în contul Fundației Rafael și noi îi vom pune la treabă, transformându-i în ore de terapie și în obiective de dezvoltare îndeplinite, pentru fiecare dintre beneficiarii noștri.

Pasul 6: Verifică statusul pe care-l ai în tabelul de înscrieri!

Dacă ai reușit să aduni suma de 100 de lei, înscrierea ta este validată, iar kitul tău de concurs va conține un tricou și numărul de concurs. Dacă, însă, ai reușit să aduni minimum 200 de lei, kitul va conține, pe lângă tricou și numărul de concurs și deja legendarul pachet ZDROVIT – SUPRAMAX ARTICULAȚII.

Pasul 7: Prezintă-te la timp să-ți ridici kitul de concurs!

Kitul se ridică de la Coresi, din zona Ludotecă, vineri, 6 octombrie, în intervalul orar 15-21. Dacă nu reușești să ajungi vineri, îl poți ridica sâmbătă dimineața, cu o oră înainte de startul cursei tale, dar nu și când mai rămân 15 minute până la start, deci vei avea la dispoziție 45 de minute pentru ridicarea kitului, ceea ce nu este foarte mult. De aceea, recomandarea este să-l ridici vineri. Kitul se ridică doar PERSONAL, pe baza unui document de identitate, fără excepții.

Pasul 8: Prezintă-te la timp la start! 

Orele de START sunt următoarele:

9.00 – start maraton

9.45 – start cursa familiilor

10.00 – start semimaraton

10.45 – start crosul de 5 km

11.15 – start crosul de 10 km

Este important să te prezinți în zona startului cu cel puțin 15 minute înainte de ora oficială de start a cursei la care te-ai înscris!

Pasul 9: Bucură-te de cursă!

Ne adunăm la această competiție ca să ne bucurăm de mișcare, de natură, de prieteni, de fapta cea bună și de tot ce se întâmplă în jurul nostru! Dă dovadă de fair play în tot ce faci și fii fericit că ești aici! Rămâi cu noi la o poveste, la o tocană și la festivitatea de premiere! E o satisfacție a tuturor!

Pasul 10: Întoarce-te acasă plin de energie pozitivă! Fii fericit și revino! 

Pentru noi, ești un oaspete de seamă! Suntem încântați să revii mereu și să te întorci plin de energie de la Rafael. Împreună, vom face ca ediția a VIII-a a Maratonului Montan Rafael să fie o experiență de neuitat pentru noi toți.

Varianta online:

Pentru cei care nu reușesc să ajungă la Codlea în data de 7 octombrie, avem și varianta online. Ei se vor înscrie prin completarea formularului, vor primi prin email link-ul prin care își vor putea crea pagina Galantom și tot prin email vor primi și numărul de concurs. În ziua concursului, în intervalul orar 5-22, oricând aleg ei, pot să alerge 5, 10, 21 sau 42 de km. Important e ca fiecare participant să își înregistreze cursa cu o aplicație de alergare (de ex. STRAVA) și să ne trimită link și/sau imagini pe wapp și pe pagina noastră de facebook, de unde să reiasă distanța, diferența de nivel și timpul în care a parcurs respectiva distanță, dar și cu ei în timpul cursei. Pentru cursele online se vor face clasamente în funcție de timpul de parcurgere, dar nu se vor acorda premii, în schimb, pentru finișeri se vor acorda diplome online și vor fi trimise medalii.

Contribuția și kitul vor fi similare cu cele ale celor care participă la cursele cu prezență fizică.

Kiturile vor fi trimise prin curier în maximum 10 zile de la terminarea cursei.

Contribuția financiară

Fiecare participant are șansa extraordinară de a fi un fundraiser sportiv, fără să fie nevoie să achite el însuși o contribuție. Practic, prin intermediul Galantom, el va strânge o sumă care va ajunge în “pușculița” Rafael. Pentru a-și face pagină Galantom, fiecare participant va primi câte un link pe email si va dura 3 minute să fie gata pagina. La nevoie, poate fi ghidat de colega noastră.

Dacă suma strânsă va fi mai mare de 100 de lei, dar mai mică de 200 de lei, înscrierea este considerată VALIDATĂ, iar kitul va cuprinde un tricou și numărul de concurs.

Dacă suma strânsă va fi mai mare de 200 de lei, înscrierea va fi deja VALIDATĂ, iar kitul de concurs va cuprinde un tricou, numărul de concurs și generosul pachet ZDROVIT – SUPRAMAX ARTICULAȚII.

Limita maximă a sumelor strânse este decisă de fiecare alergător și de donatorii care-l susțin.

În cazul excepțional în care cineva refuză să-și facă o pagină Galantom, poate depune banii prin transfer bancar în contul Fundației Rafael:

RO35 RNCB 0054 0901 1247 0001

Categorii

5 km 10 km Semimaraton Maraton
Feminin Feminin Feminin Feminin
18-29 ani 18-29 ani 18-29 ani 18-29 ani
30-39 ani 30-39 ani 30-39 ani 30-39 ani
40-49 ani 40-49 ani 40-49 ani 40-49 ani
50 și 50+ ani 50 și 50+ ani 50 și 50+ ani 50 și 50+ ani
Masculin Masculin Masculin Masculin
18-29 ani 18-29 ani 18-29 ani 18-29 ani
30-39 ani 30-39 ani 30-39 ani 30-39 ani
40-49 ani 40-49 ani 40-49 ani 40-49 ani
50 și 50+ ani 50 și 50+ ani 50 și 50+ ani 50 și 50+ ani

Pentru CURSA FAMILIILOR nu se va ține cont de vârstă și de sex, însă va fi nevoie ca din fiecare echipă să facă parte minimum un adult și minimum un minor.

Regulamentul Oficial al Competiției și formularele de completat

Descarcă regulamentul și citește-l!

Formular declarație

Formular declarație părinte

Premii

Fiind un eveniment caritabil, premiile au o valoare simbolică și constau în:

  • Diplomă, medalie și cupă pentru locurile întâi, pe categorii,
  • Diplomă și medalie pentru cei care ocupă locurile 2 și 3, pe categorii,
  • Medalii de finișeri pentru toți cei care trec linia de sosire.

Pentru cursa familiilor există o singură categorie, iar premiile constau în medalii de finișer pentru fiecare participant, diplomă pentru familie, cu consemnarea locurilor fruntașe (1, 2 și 3), cupă pentru locul I, medalii pentru locurile 1, 2 și 3.

Pentru cursele virtuale se fac clasamente, dar nu se dau premii, ci medalii de finișeri pentru toți care trimit dovada finalizării cursei.

Înscriere 

Pentru înscriere, apasă aici!

Rezultate 

Rezultate probe fizice
Rezultate probe virtuale

Imagini și emoții de pe traseul maratonului (mulțumim Cosmin Constantin Popa!)

Ei fac să fie posibil: