Enter your keyword

Forța interioară sau motorul vieții

Forța interioară sau motorul vieții

Forța interioară sau motorul vieții

fiDrumul vieții este pavat cu multe obstacole, urcușuri și coborâșuri. Trecem prin multe și de cele mai multe ori ne întrebăm cum am reușit să depășim un anume obstacol care la început ni se părea de netrecut. Atunci ne dăm seama că numai forța interioară și credința în Dumnezeu ne-au ajutat.

Dar ce este forța interioară, de unde vine ea și cum o activăm?

Consider că forța interioară sau motorul vieții cum am supranumit-o eu este acea energie vitală care se află în interiorul nostru și este activată de iubirea, dragostea și respectul pentru semeni.

Știu sigur că numai forța interioară m-a ajutat să depășesc cu bine obstacole. Chiar dacă uneori este greu de identificat, atunci când se activează ești ca și salvat din orice obstacol.

Un alt exemplu care ilustrează puterea forței interioare este cazul unei persoane care în anul 2015 a suferit un infarct, a fost resuscitat și și-a revenit ca prin minune după trei luni de spitalizare și îngrijire intensivă, atunci când nimeni nu mai credea. Cazul său este dovada vie a faptului că numai Dumnezeu poate pune punct sau ne poate readuce la viață, atunci când consideră și în modul în care consideră el de cuviință.

Forța interioară și credința în Dumnezeu sunt două atribute cu care ne naștem, ele sunt în noi, trebuie doar să știm când și cum să le activăm. Sunt și cazuri extreme în care simțim că toată forța interioară și credința au dispărut și sunt de negăsit… Cum facem atunci? Nu trebuie decât să ne amintim de momentele frumoase din viața noastră, să gândim pozitiv, să ne imagim că deja avem lucrurile care credem că ne lipsesc.

Fiecare etapă a vieții noastre se întâmplă dintr-un motiv anume, ne ajută să evoluăm, să devenim mai bogați social și spiritual. Fiecare moment greu al vieții duce la evoluție sau involuție, depinde de ce alegem. Drumul spre evoluție este extrem de greu, dar atunci când câștigăm o bătălie ne dăm seama că tot efortul a meritat. Întotdeauna ar fi plăcut să alegem binele, să facem ceva frumos, să spunem ceva frumos cu fiecare zi care trece. Viața e un dar neprețuit, este necesar să încercăm să o trăim într-un mod plăcut și util pentru noi și semenii noștri.

Suntem conștienți cu toții de faptul că nu am venit în vacanță pe Pământ, vom trece și prin momente grele… Esențial este modul în care alegem să le facem față. De câte ori luăm o decizie ar fi util să luăm în calcul toate motivele, posibilitățile și consecințele pe care faptele noastre le au asupra noastră, dar mai ales, asupra semenilor noștri și societății. De multe ori luăm decizii pripite, ajungem să ne dezumanizăm, să avem impresia că nu mai există nimic frumos în noi și în viața noastră și, nu în ultimul rând, după o asemenea decizie ajungem să desconsiderăm munca celor dragi și să îi dezamăgim. Important este să ne reparăm greșeala, să alegem de fiecare dată să ne ridicăm pentru a crea de fiecare dată un nou început în viața noastră. De câte ori ai căzut, important este să te ridici din nou și din nou și să renaști ca pasărea Phoenix din propria cenușă. Am să închei cu niște îndemnuri pe care încerc să le aplic în propria-mi viață: “Nu renunța niciodată! Întotdeauna există o soluție, indiferent de problema pe care o ai!” Mama mea îmi spune și mă impulsionează mereu, folosind sintagma „Dacă altul poate, eu de ce nu aș putea?” În încheiere, aş aminti şi aş adapta îndemnul venit din partea trubadurilor Hruşcă şi Şeicaru: „să privim și să știm ce luăm și ce dăm vieții noastre dintr-o zi/ Și cât sărut” divin, câte îmbrățisări calde, ori încurajări sincere ne vor încălzi „atât vom fi”.

Autorul articolului: Iulia Dănilă

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.